Spiralele conştiinţei

De la ADN la toiagul lui Mercur

Astfel primeşte în dar acea capacitate cu careva putea manifesta gândirea creatorului.Din această cauză se ridică din poala ei în spirale uriaşe,acele lumi care s-au născut cu mult înaintea „timpurilor moderne“.
       În aceste lumi s-a dezvoltat o conştiinţă, care poartă imaginea tatălui şi este copilul, făptura mamei ancestrale.
       Omul celest care va fi venind, a avut o voinţă independentă, liberă,cu ajutorul căruia conştiinţa s-a putut scufunda în materie şi a fostcapabilă să o domine.Această voinţă liberă trebuia să fie folosită şi în scopul eliberării, la unmoment dat, de formele naturale, pentru a se putea ridica definitiv dinaceastă stare îngrădită.Copilul lui Dumnezeu astfel şi-a cunoscut tatăl.
       O parte a valului de viaţă al omenirii a folosit însă această voinţă liberă, la găsirea unui drum care să ocolească izvorul eternităţii. Ceea ce noi numim cădere în păcat, este tocmai această deviaţie. Din cauza ei s-a produs o lume îngrădită, în care omenirea rătăcită trebuie să-şi urmeze drumul ales, până la ultima suflare.
       Omul biologic provine din această lume, şi el trebuie să-şi realizeze viaţa aici.Există deci două tărâmuri de viaţă complet diferite. Tărâmul superior se manifestă, se revelează în cel inferior, invers însă este imposibil.
       Tărâmul inferior am putea să-1 denumim - pe drept cuvânt - lumea noastră, fără să ne dăm bine seama cât de veridică şi de tristă este această expresie uzuală.Nu suntem conştienţi aproape deloc de faptul că, între cele două tărâmuri, - cât şi în conştiinţa locuitorilor lor – s-a creat o prăpastie aproape de netrecut.
       Datorită unuia dintre cele două tărâmuri de viaţă antagoniste, cu o muncă dusă în mod conştient într-una dintre ele, într-un anumit timp se poate dezvolta un al treilea tărâm de viaţă, care se mai numeşte şi „natura a treia“.
       Acest al treilea tărâm de viaţă, care este intercalat la anumite intervale de timp, serveşte ca pod de trecere dintre tărâmul divinităţii şi tărâmul îngrădit al omenirii prăbuşite.
       Mulţumit acestei naturi a treia se poate elibera nucleul (sâmburele) divin, care se află întemniţat în conştiinţa rătăcitoare.Astfel începe din nou dezvoltarea originală,pe parcursul căreia omul este eliberat din starea sa decăzută.
       In lumea noastră proprie ADN constituie baza vieţii biologice. Construcţia ADN-ului are formă de şurub sau de spirală dublă. Aşezarea specială, în perechi al aminoacizilor de pe cele două spirale, reprezintă schema specifică al corpurilor perisabile individuale.
       Spirala dublă este purtătoarea conştiinţei, s-ar putea spune al tuturor formelor de viaţă pământene, constituite din celule. Fiecare celulă al fiecărui corp posedă copia formulei tipice ADN, unică pentru corpul respectiv.Datorită informaţiei primite de la ADN, teoretic, din oricare celulă al unui corp s-ar putea construi corpul întreg.
       Spirala dublă se poate observa şi în simbolul planetei Mercur. Acest lucru ne indică de asemenea o dezvoltare nouă, mai precis naşterea spiritului în a treia natură, în „spaţiul reînvierii “.
       Înaintea acestei naşteri există un drum lung de parcurs, peste lumea materială cristalizată.Acest drum se întinde între prăbuşirea conştiinţei originare şi refacerea teritoriului de viaţă originar, unde trebuie să se ajungă din nou. O bucată al acestui drum este constituit de perioada de timp dintre naşterea şi decesul personalităţii biologice, care se poate parcurge într-o stare mai mult sau mai puţin conştientă.Dacă o personalitate trăieşte într-adevăr în mod conştient, atunci a sosit momentul să se retragă în favoarea conştiinţei originale, după ce sâmburele acesteia în urma unui impuls divin, a prins din nou viaţă.
       Conştiinţa, din acest punct de vedere se aseamănă cu principiul de viaţă cel mai elementar.Acest principiu este acoperit însă de o obscuritate densă.Din cauza aceasta există foarte multe dubii referitoare la el.
       Conştiinţa se manifestă în toate aspectele personalităţii. Personalitatea, cu toate că se află în exteriorul omului cel nou care va fi venind, are totuşi posibilitatea să sesizeze câte ceva din procesul de dezvoltare al acestuia.
       Conştiinţa are mai multe forme de manifestare,există de exemplu conştiinţa din timpul zilei şi cea din timpul nopţii,conştiinţa de veghe şi cea din somn,subconştientul şi conştiinţa superioară,conştiinţa empirică,conştiinţă fizico psihică rezultată din celule,conştiinţă personală şi de grup,conştiinţă cosmică, dialectică şi conştiinţă divină,conştiinţă care posedă capacitate de selectareşi conştiinţă universală.
       În realitate toate acestea se cumulează în trei forme de bază ale conştiinţei:în conştiinţa originală,în conştiinţa personală,şi într-o formă intermediară, în care se pot exprima amândouă. Conştiinţa originală a încremenit în viaţa dialectică, şi din cauza aceasta nu se poate releva în absenţa unui purtător adecvat.
       Din această cauză trebuie să urmărim prima dată cu răbdare, modul în care totalitatea experienţelor dialectice încearcă să călăuzească microcosmosul. Rezultatele experienţelor empirice se manifestă pe de o parte în aşa numita fiinţă aurică, pe de altă parte în slujitorul acesteia, în eu, care este conducătorul personalităţii. Mantia acestui domnitor dialectic trebuie ţesută din nou şi din nou din materie pământeană perisabilă.Sceptrul său reprezintă puterea limitată a voinţei îndreptate doar spre propria supravieţuire. Cuvintele sale îşi găsesc ecou doar într-un spaţiu restrâns, care se află sub dominaţia legilor proprii. Personalitatea este sclavul devotat al acestui domnitor necruţător.
       Personalitatea este în acelaşi timp şi vânătorul care îl serveşte cu hrană, şi ea joacă şi rolul artistului care îi dăruieşte tablouri, ba mai mult, este şi luptătorul său care îşi sacrifică viaţa ca domnia să nu fie întreruptă. Fiinţa originală trebuie să aştepte până când sclavul se dezmeticeşte şi descoperă că există de fapt doi domni care depind de serviciile sale, şi prin urmare va trebui să decidă în mod conştient, pe care dintre ei va dori să-î servească în continuare. Dacă sclavul alege adevăratul eu, adică principiul divin,atunci poate deveni slujitorul conştient al domnitorului original, şi astfel îşi poate ocupa locul ce i se cuvine.
       Va renaşte pe tărâmul reînvierii, în natura a treia, şi sceptrul său va deveni un nou toiag al lui Mercur.
       Dar înainte ca toate acestea să se poată realiza,personalitatea cu toate aspectele sale va trebui să se pregătească, adică pe această bază va trebui să se purifice şi să se transforme.Conştiinţa empirică funcţionează după principiul repetării şi al ritmului. Omul învaţă din multiplele greşeli asemănătoare sau aproape identice.Acesta este un proces de repetare aproape infinită.în natură se desfăşoară procese de repetare asemănătoare. Apa se evaporă din ocean,este transportat în continuare de curentele de aer,cade pe pământ sub formă de precipitaţie,şi ajunge înapoi în ocean, în stare de apă. Apa în timp ce năvăleşte din munţi, se amestecă cu aerul şi preia minereuri, pe care le sedimentează la gurile de vărsare ale fluviilor.
       Viaţa biologică există pe Pământ numai datorită acestui circuitpământ-apă-aer.Soarele furnizează energia care porneşte şi menţine acest proces. Sângele nu circulă prin artere doar cu scopul de a transporta substanţe nutritive, ci are de asemenea şi menirea de a curăţa organismul de toxine.Astfel deci oricare corp biologic este un circuit mai mic în cadrul marelui circuit al vieţii. Un microcosmos face de asemenea câte o rotaţie, câte un ciclu în spaţiul existenţei dialectice, în timp ce în mod regulat, din nou şi din nou preia câte o personalitate nouă, ca să se poată exprima pe sine. Această personalitate va acţiona apoipe baza experienţelor adunate în subconştient.Aceste experienţe nutresc organele de simţ ale conştiinţei,şi în acelaşi timp sunt decisive pentru modul de acţionare al persoanei. Acele semne care nu se leagă de conţinutul conştiinţei respective,se şterg.Omul aude doar ce vrea şi observă doar ce vrea.Filtrul este reprezentat de conştiinţa însăşi.
       Astfel experienţele acumulate pot întări părerile formate în prealabil Prin aceasta acţiunile vitale vor suferi din nou o influenţare negativă, şi rezultatele pragmatice vor fi analizate din nou de conştiinţa devenită din ce în ce mai mărginită, mai închistată.
       Astfel cercul se închide: conştiinţa se înveleşte pe sine în obscuritate. Nu este capabilă de nici un fel de dezvoltare, deoarece nu mai primeşte nici un fel de impuls din interior. Baza conştiinţei pragmatice o constituie deci ciclurile de mişcare. Deoarece natura nu cunoaşte oprirea,există doar evoluţia ori involuţia, - altă posibilitate nu există.
       Putem vorbi în ambele cazuri, de mişcări în spirală.Aceasta este ori o mişcare orientată spre exterior - o dezvoltare,ori o mişcare de sens contrar, o încapsulare, - o involuţie. Spirala dublă în toiagul mercurian ai conştiinţei empirice (pragmatice)reprezintă această mişcare.Dar din clipa în care noul domnitor îşi ocupă tronul, drumul empiric ia sfârşit.După aceea ne continuăm drumul în sus, pe cărarea conştiinţei adevărate, înapoi la Dumnezeul din origini.((vége))